Bragadiru, Dobroeşti sau Popeşti-Leordeni devin anual „acasă“ pentru sute de familii

Harta rezidenţială din jurul Bucureştiului. Bragadiru, Dobroeşti sau Popeşti-Leordeni devin anual „acasă“ pentru sute de familii. Munca de acasă face mai atractivă o astfel de soluţie, mai ales că nu se mai pune problema transportului.

7-auv-1-small

 Ascensiunea comunelor şi a oraşelor din jurul Capitalei, parte a judeţului Ilfov, vine după o perioadă în care oamenii au căutat să se îndepărteze de agitaţia oraşului, cel mai frecvent alegând să locuiască la casă, în detrimentul apartamentelor.

Peste 1.000 de locuinţe au fost livrate în 2019 în Bragadiru, o localitate aflată în sud-vestul Bucureştiului, aproape dublu faţă de anul precedent, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. 

Sute de locuinţe au fost predate anul trecut şi în alte oraşe şi comune din jurul Capitalei, precum Popeşti- Leordeni (822 de locuinţe), Otopeni (580) sau Dobroeşti (544).

Spre comparaţie, oraşul Bucureşti a consemnat anul trecut 8.647 de locuinţe, cu peste 50% mai mult faţă de 2018, când fuseseră livrate 5.689 de locuinţe.