Acasa » Media » Pasajul suprateran dintre centura Bucuresti si localitatea Domnesti se va finaliza in 2017
muncitori-autostrada-catalin-abagiu

Pasajul suprateran dintre centura Bucuresti si localitatea Domnesti se va finaliza in 2017

In luna martie a acestui an,  Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale, a anuntat lansarea licitatiei pentru constructia pasajului, soseaua cu o lungime de 260 metri urmand sa fie finalizata in 2017, in baza unui contract estimat la 185,3 milioane lei, ofertele din randul constructorilor fiind asteptate pana la data 30 aprilie. Totusi, CNADRN a asteptat pana inceputul lunii iunie, oferte pentru un contract de supervizare a constructiei pasajului suprateran intre centura Bucuresti si localitatea Domnesti, contractul avand o valoare estimata de 1,76 milioane lei, cu TVA.

„In contextul necesitatii fluidizarii traficului pe centura Municipiului Bucuresti, construirea pasajului a aparut ca o necesitate obiectiva pentru descongestionarea circulatiei la intersecţia centurii rutiere si a liniei CF de centura cu strada Prelungirea Ghencea si DJ 602. In zona intersectiei sunt amplasate numeroase constructii avand multiple destinatii: unitate militara, locuinte, depozite, cladiri industriale”, se arata intr-un comunicat al CNADNR.

Hotararea constructiei a venit si dupa ce, locuitorii din zona (aproximativ 20.000 de persoane) s-au plans ca nu pot circula, intrucat Prelungirea Ghencea, soseaua care face legatura intre Bucuresti si localitatea Domnesti, are o singura banda pe sens, iar numarul masinilor este in crestere. In plus, acestia mai sustin faptul ca se observa si o lipsa a infrastructurii pietonale, care duce la un risc real pentru copiii din cartierele nou construite.